Am obosit sfidând neoboseala
și gândul meu, acum, s-a întrerupt
în tot ce fac e lege-ncetineala,
iar dorul veșnic nu s-a mai putut.

De-ntreg miracolul naturii sunt departe
și am uitat de plopii fără soț,
doar obsedantul vis - planeta Marte,
nu poate să mi-l fure nici un hoț.

Nu mai păstrez în mine sentimente
și-am aruncat la lada de gunoi
și amintiri și fapte emergente
din lupta surdă a zeilor din noi.

De tot ce mi-e-mprejur mă țin departe
și am uitat ninsoarea de sub tei,
iubesc platonic doar planeta Marte,
cu tot mirajul depărtării ei.

N-am chef, sau timp, sau nu mai am răbdare
să zbor prea jos și fără nici un rost,
când eu ascund în mine chiar lipsa de eroare,
negând trecutului tot ceea ce am fost.

De spaimele-amăgirii sunt departe
și am uitat de codrii de aramă,
gândesc intens doar la planeta Marte
și o visez când somnul îmi ia vamă.

Aduceți-mi un cal și o săgeată,
voi profita de faptul că e vid
și voi porni către planeta Marte,
în felul meu stângace și stupid !