soarele matinal parcă stătea la stors
în camera nu prea înaltă
umbra copacului apăsa butonul imaginar
al aparatului
zgomotul începea cu niște vrăbii înfometate unde
pe un pervaz răsfirate de vânt își petrecuseră ultima noapte
grăunțele

viața îmi intra ca un ac de lumină în venă

am adulmecat cu nări de căprioară rătăcită
prin pielea netedă străpungea o încântare leneșă
mi-am întins brațele să cuprind aerul
dar el intra și ieșea ca dintr-o sală de cinema
după fiecare film de acțiune care se termina victorios

fereastra devenise un filtru vedeam o mare inundată de portocale
cu soarele bălăcindu-se printre ele

mi-am pus repede ceva pe mine și am plecat să înot