Ne-a rămas cuvântul

E iarnă afară,e înghețat...
Mă simt singur și trădat...
Și ninge-n noi,și bate vântul
Dar mi-a rămas "cuvântul"

Pe care umăr pot să-mi plâng
Și-n care inimi să ajung…
Cu al meu “cuvânt” cu al meu necaz,
Din trenul vieții mele,azi?

Că-n țară sunt doar “cete de mișei”!
Și parveniți…și mulți din ei
Ajunși la curte-n “Împărăție”
Stau în huzur și bogăție…

Le pasă doar de a lor soartă,
Mojici în sufletul ce-l poartă!
Și timpul trece ani de-a rândul…
Dar mie mi-a rămas”cuvântul”!

Rostesc,suspin și îmi scriu tot păsul…
Sperând că auzit mi-e glasul
Și-ncerc s-alung iarna din noi..
Iar ridicați toți din noroi,

Să fim uniți,să fim un “Cuza”toți
Suflet curat s- areti că poți
Să schimbi mentalități și să schimbi vieți
Și astă lume să încerci s-o-ndrepți!

“Cuvântul”să îți fie arma ta
Stând drept în fața vântului ce va sufla
Și cum în vers se spune să fi frate
Cu toți acei,ce-n alor piept le bate

O inima cu suflet de român,
Să nu te pleci în față oricărui stăpân
Și să-ți cinstești strămoșii an de an
Să ai în tine un “Țepeș,Cuza și Ștefan”!

Iar cei ce azi în fruntea țării sunt…?
Să asculte și a nost’ “cuvânt”
Uniți în gând,uniți în fapte
Unit mereu cu al tău frate!

Căci ne-a rămas la toți “cuvântul”!!!

Liviu-24.01.2023