să fie acesta sfârșitul teluric al asfințitului? când, la zenitul lumilor,

cu spatele la ușa recent încuiată cu limbi de azbest recunosc

carantina și deschid oficial carnavalul cybergalacticograalic,

prohod contagios continuu bunicului de calcul cu menisc segmentat

în parametrii transmiși prin valoare ce i se pot modifica

în propriul corp, it’s me, it’s me, worst-case complexity of

live ia o banană, funcție papaia-pară-scatoalcă și pe fundal

oare chiar a fost ultima noastră noapte în oraș, iubitule? bătut

în morse cu cristale swarovski în buric și pe nara stângă,

strâng pleoapele, poate ultima oară benevol, conform datelor

relaționale indexate și agregării dinamice, încapsulat

în falansterul cu ființe depresive din metropola lor.

cinste loc, cinste lor, cinste androizilor, prozeliți și acoliți ai beznei

care ne-ați amăgit cu beculețe la cooler și algoritmi pentru

iluminatul stradal cu leduri, boți și motosuflante și angelice

cipuri, cei mai mari speluncări din câți au fost, crescători și iubitori de orbeți

angora și hirsuți și calviți, primiți în dar sacramentul promenadei

și ferentariul lejerității noastre, administrați cum trebuie lacul morii

și binecuvântați peștii și râmele și bocancii cu colți de vampir, descurcați-vă,

să vă dea domnul multă sănătate, jean calvin avusese dreptate și

să vă fie vara rece și iernile așijderea, de nu v-ar lua zăpezile

pe nepregătite, pe voi și pe cârtița voastră, binom om-fiară,

interfață grafică prietenoasă din generația a cincea.