Luna sfioasă îți lumina fața gingașă și zâmbitoare,
Fulgii de nea coborau fericiți să danseze în părul tău,
Iar banca ce părea că era acolo de sute de ani,
Un bine meritat refugiu, dornic să ne primească.

În floarea tinereții răbdam frigul iernii cu cel mai senin surâs,
Uimit de gheața ce crea răzlețe diamante în părul tău,
Îmi număram însăși clipele și anii prin săruturile tale
Și găseam în îmbrățișarea ta, o dulce și suavă nemurire.

Ne-a privit, curioasă, jocul iubirii luna și apoi cerul înstelat
Și dorindu-și pe vecie a noastră iubire să rămână,
A hotărât cu stelele în prag de noapte, cunună să îți pună,
Iar eu, mai fericit decât oricând, am zâmbit și te-am iubit mai mult.