Amintirile ne sunt cărări peste care împreună
Vom trece când prin întuneric ne vom întoarce
În ziua de mâine care încă nu a venit.

Sunt drumuri peste care vom călca
Pentru că le-am mai străbătut de atâtea ori
Pe când între noi și umbrele noastre
Ne adânceam spre a ne deschide,
Ca ferestre de sub pleoapele
Ce ne ascund nesfârșirile.

Azi, când trec pe lângă peretele ce le poartă
Împodobite cu lumini și cu umbre, mute,
Îngălbenite, tăcute, fără prezent
Din mine în tine se adâncesc.

Privindu-le, din nuanța tăcerii de altă dată,
Din petale, flori și ramuri îmi înfiripă
Durerea ce rămâne asemenea nouă.