am stat să ascult ciripitul ei
intr-o jumătate de lună plină ne încoteam
și încercam să privim peste capete
cum ea rupea teoria în șase
era deja mult prea mult și totuși nimic
vreau să mă îmbăt cu ceva tare
ca să țin minte azi și să uit totul mâine
iar atunci când mă voi uita în oglindă
să văd tot ce-am uitat
să acopere cineva oglinda cu un cearșaf fără găuri de preferat
așa să-mi fie suferința, fără priviri
mari și bătute de Soare și vânt,
măcar ieri sau mâine să stau închisă în dormitor și să mă aud plângând să fiu eu acea persoană și singura care îmi dezleagă tainele
măcar de mă îmbrățișai scurt, când am simțit că viața mă omoară într-un atriu din inima mea care aduce cu imaginea unei anexe mai generoase dintr-un penitenciar,
unul abandonat și gol dar de-a dreptul plin
cu urme de frustrări reprimate în tencuială
și amnezii de scurtă durată
asta-i tot ce mi-am permis