vreau să mă plimb fără umbrelă printre mașini roșii,
strălucind de ploaie,
cu claxoane impertinente,
să o dau naibii de mealancolie de la ora trei noaptea
când cade câte un păianjen de pe șifonier.

ieri mergeam pe o stradă unde mi-era frică,
fiindcă avea casele dărăpănate și copacii foarte bătrâni,
dar încă mai dădeau muguri din lemnul copt
și eram chiar eu cu ochii mei de copil,
mă cățăram pe o tufă de mâna-maicii-domnului
să mă înece mirosul.

în vârf curgeau râulețe de tempera și de cerneală.
erau văi, erau prăpăstii, erau gulerul meu scrobit
și bărcuțele de hârtie
ruptă din caiete albastre cu pătrățele
era un abur de tămâie arsă peste soarele care abia mijea
și primăvara răstignea copacii cu frunzele lor crude
ca vitraliile dintr-o catedrală