Știam că pândea îndulcirea supremă,
avidă, ca o albină degustând melasă.
Un fluture maidanez își pierduse busola,
floricele pe câmpii se-ntristau, mii de mii.

În vremea asta, noii esteți înghițeau prea mult praf,
tot bătând câmpii în lung și-n lat.
Încercam să eternizez aerul lor progresist,
nu mai aveam formol.

Ce-i drept, Nordul este același pentru fiecare:
eu îngheț, tu îngheți, el îngheață.
Nici măcar vreun pion mai dezghețat,
să poți spera, cumva, la o remiză.

(Nici nu mai spun: cum să rezolvi o criză?)