Pe o mătură mai mare
stă molima, de-a călare,
e de gheață, arde, zboară
și război aduce-n gheară.

Are plete, coamă, coadă
și dezastre ea înnoadă,
de o vezi, cu ochiul liber
mâine va cădea un lider.



De mai stai cu ochii-n ciob
ziua, chiar, un soare-i rob,
de-i mănâncă iar stăpâna
din calup, întruna, Luna



Hei, ce-s oare? Lăcrămioare?
Câte-n lună, stele, soare?
Le tot compunea feciorul,
cântecele, de cu dorul!

Ori mi le spunea cu jale,
plictiseala dând târcoale
cât stătea cu arma-n mână,
vreo trei ani, bărbat s-ajungă.

Și luând frunze,-n viers lung zicea
chemând Jiénii, din vâlcea,
dornic să mi-i regăsească
de poteri să mi-i păzească.



Mi-am permis, de zor să fac...
ghicitori, prins în hamac,
matinal, când sorb caimac —
pânze-n rouă pe arac.

De sus, într-un colț, prin case,
vine-un târn și mă descoase.
De mă prinde-un pumn, m-aruncă:
șase piciorușe,-n luncă!