Rubensiene gânduri rostogolind imagini
Mi se-întâlnesc cu mine la margini de cuvinte.

Ropotitoare glasuri, șoptind din stropi de ploaie
În oglinda ferestrei, ca niște ochi de grauri
Clipind din aripi bat lovindu-mi în tăcere
Îndepărtarea care mă umple de plictis.

Tu, ca un nor albastru crescut din cerul alb,
Vederii înfierată cu ochi ce te privesc
Aceluiași cuprins devii din nefiresc.

Un șarpe-n-înfometat, încordat, ce așteaptă
Să sară spre a prinde din umbre alt Apus.

Cuprins de legănarea dintre vis și visare,
Aproape-înmărmurit, dar încă treaz și gol,
Te rog, plină de grații, din nesfârșire lasă
Cuvântul tău diform în mine să renască
Rubensiene gânduri ca pe un unicorn!