urc la coardă muntele calvarului
nu aleg să fiu despicată
de-o agonie pe care visceral o reneg
și nu scripturile mă ard
dimpreună cu spațiul pe care-l pot cuprinde
ci noaptea feliată
pe care-mi ungi cu mir fruntea
străine
pietruit de ochi fără pupilă

prea subțire
îmbrăcată în efemer
asurzeam tăcerea
adesea uitam alfabetul văzduhului
într-un târziu al durerii
mi-ai dat pașaport de intrare în mine
părinte
ca să duc veșnicia în palme
din tălpi îmbâcsite de umbre smerită
să extrag strălucirea

am băut atâta mixtură de glod
și de ceruri frate
prin stigmate
mi-a curs în privire lumina-ți
întreagă și nedespărțită
voluptatea crucificată-a păcatului
a devenit aripă

cu învierea-n gură trec
dincolo de cruce
îmbrac lumina
ca pe unica nuditate a vieții fără de gratii

camera de rezonanță
a inimii
răscumpără trupului dimensiunea sacră