mai întîi mi-am dat seama că nu sunt atîtea frunze
pe care să îți scriu cît de mult, cît de mult te iubesc și
nu există nici atîta pămînt pe care să cadă
așa că frunzele trebuie să zboare în univers și să se așeze
pe fiecare stea, să stea și să-ți șoptească noaptea
fiecare cîte-o notă din cîntecul condus de sergiu celibidache
acela cînd are pe față expresia pe care o imită blixa bargeld
și de fapt nu e melodia aceea, e trompeta în care suflă
inima mea lîngă tine, o catastrofă naturală din care nu scapă
nimeni.