un leu, un urs, șapte bizoni, doisprezece cai, șase cerbi și douăzeci și unu

de mamuți cu blană. mai numărai odată, pentru că se întâmpla să tune

și te înfiorai, te adânceai în blana de saber-tooth pe care ți-o jupuisem

mai jos de izvor, unde îți trebuia sânge în instalație ca să te aventurezi, o iubire

de profunda traire presupunea o vânătoare de mare risc și neprevăzutul ne aducea

iarăși la început, seul se ardea, mai aveam de cel mult încă o oră și devenea evident

că nu vom termina în viața asta numărătoarea fiarelor verzi de pe pereți.

nu aveam însă teama zilei de mâine, nu miroaseam iminența erupției cutanate

și tectonice și nici dispariția topoganelor naturale cu blană cu care la

sutașaptezecișipatra mai mult sau mai puțin aprindere a soarelui ne prăvăleam

în apa rece și ne năpusteam să ne sărutăm de parcă tu erai înghețata și eu omul,

- nu m-am gândit o clipă oare tu ce aveai sub căpița de păr, ce eram eu pentru tine -

ne desfătam simplu, aberant de stupid și refuzam în masă raționamentele.

pe urmă lucrurile s-au complicat, tu nici nu mai stăteai prin peșteră când fulgera

și trosnea coaja pământului de se rupeau baierele cerului, as la matematică e puțin zis,

motiv pentru care mă țineam de tine ca boala de om sănătos, fiindcă tu vedeai prostii pe

care aveai puterea să mi le explici, un leu, un urs, șapte bizoni, doisprezece cai,

șase cerbi și douăzeci și unu de mamuți cu blană ultimul sezon, am plâns mult atunci,

am ignorat toate muncile din bătătură de s-a dus pe apa sâmbetei jumătate de

agricultură calculată, după care m-ai lăsat printre ei și ai pornit în lume să

promovezi parcurile naturale și nevoia de sens a hazardului.