măcar în vis te poți înălța deasupra
niciodată nu cobori mai jos
decât deznădejdea ta
niciodată nu socotești zilele
trăite în zadar
totul e cristalin și ușor
ca un balon de săpun în copilărie
când te grăbeai să crești
să-ți ajungi din urmă visul

e frig în tine ca-ntr-un ochi al deșertului
dar iubești destrămarea asta
un gol îndrăgostit de el însuși

o mirare oarecare
atât cât trece o lumină
din ochii amiezii în ochii înserării