La ultimul meu sat, la scumpa-ți Rigă
Nimic nu urcă, nimeni nu se-ndoaie;
Căci vina i-a copilului de baie
Cât nu m-am scurs prin brumă și m-instigă.

Căci aș fi vrut un ursuleț de paie
Mi-era de soare ca de mămăligă
Cum țeapă, mult, în `coperiș înfigă
Peste coliba arsă, sub văpaie.

Ce sat tăcut... Sunt carele, pe străzi
Mai poartă o muiere sau vreo nouă...
Cu brațul rupt și cu catrința-n două

Când pe bărbat, e dus pe l-alte ogrăzi.
Și ochii mei prea plânși, de ”urși de-ovăz”
Un urs de paie crapă, i-uns de rouă.