am început să aud voci
e o maladie sau
în camera de alături e trafic
dormitorul ei

citesc ba nu vizionez cărți
e cum te uiți la un film și te gândești la
vocile străine pe care le tot auzi
creionul s-a apucat pe cont propriu să scrie ceva

îmi pun căști
Malmsteen vocile cresc algoritmic
destup un spumant dopul refuză să intre în ureche
sparge becul și se așază cuminte pe cartea întunericului
dormitorul ei este adânc în mine și pe altă planetă

ies pe trotuare gazoase mă simt ca ultimul fum
înainte să te lași de fumat
odată cu fumul mori sau te transfigurezi în
voce tunătoare te omor proasto

întors schimb becul e liniște
ai zice că am omorât-o sau
Malmsteen repus e mut dormitorul translucid –
ea mă aștepta cuminte citind după ușa de la intrare

mi-a cumpărat pastile și căști noi
mă privește cu înțelegerea milei că:
”l-aș omorî să fi fost vocile reale iar el
să fi înțeles că nu citește cu voce tare mutat
în toate personajele”

în dormitor nu mai intră nici frigul
cui să mai cerșească un capăt de pătură?
creionul ăla tot scrie pe o limbă
neinventată

becul s-a sinucis știai dragă Malmsteen