Să mai adăugăm cearcăne de dragul umbrelor!
Semănătorul aruncă semințe gemene cu chipul meu.
Iarba se intensifică pe timp de furtună, și patimă.
Se zvârcolesc rădăcinile de sorg, de grâu, de porumb, de floarea-soarelui, de floarea-lunii,
ca măruntaiele arse de alcoolul viu al dorinței
cuprinse de pustiul trupului în care sunt izgonite,
fără a le păsa de sticlele goale mai mult decât emoții.

Semănătorul era fie mașină, fie divin, fie omenesc,
fără a avea chip clar sub soare, sub lună,
sub stele,
pentru că în chipul meu nu erau cutele clare ale zâmbetului,
sau cutele seci ale nepăsării, și lumea nu mai avea timp sensibil,
lumina nu mai avea poftă să se spele în golul oglinzilor,
iar semnalmentele numeau irealul...

Când te afli cuprins de palmele acelea mari aruncând începutul,
fiorul lui te încălzește dintrun adânc vag al inimii
ca speranța că va ieși, de data asta, un nou chip geamăn,
în cele din urmă un lan verde, auriu, lila, roșu
să stea răbdător în lumina sensibilă ce respiră,
pur liric, și imposibil de deturnat de umbre
pentru că gemenii în chip seamănă la confundare.