iubirile mele, amintiri despre non-fotonii sfârtecării de carne
stau într-un lighean spart cu apă de timp
prin crăpătură curge pe piatră amorul, armăsar rămas fără dinţi
din pricini de târziu
doar relieful muntos al unei singure femei rămâne
să ridic piatra-n pisc pe urmele morţii
ea, femeia ce-am iubit-o des dar nu definitiv
în crepuscul se va face cină mare de nuntă
şi fiecare dintre toţi oamenii pe care i-am cunoscut va mărturisi despre mine
ca despre un hristos necusut cu aţă de speranţă
cât încă nu se prăvale în înalt de Dumnezeu
ci zace cu hoitul pe masă
rece şi greu ca o bere ce nu-i dă pe dinafară spuma de suflet
aşteaptă să se încălzească în Cer
să i topească îmbrăcămintea de piatră de carne
în fond voi rămâne iubire
amintindu-şi de mine iubirile mele