era senin - în calea dorobanți,
mirosul dulce-acru, românia,
pribeagă-i fugeau copilăria
unuia, altuia trufia.
o rugăciune în surdina zilei,
vacarm departe - pe un bulevard,
un scaun scârțâia în umbre
parcă aievea, parcă în neant
cu doruri meschine de sanda.
izvorul zăcuților în drame de o noapte
curgea ascuns pe sub podea,
un susur prelung, ca de șarpe,
de tălpi mușca, de tălpi pupa.
era senin - în calea dorobanți,
alee înverzită precum o livadă,
iarba stătea și admira
o zi de umbre fâlfâind - pe stradă.
trotuarul ducea lipsă de primar,
în instituție urla frica!
încolanați ca la canal,
priponiți negociam pita.
era senin - în calea dorobanți.