Nu știu de ce stau pe o cracă
(nu sunt corbul cu cașcaval)
și văd cum se scurg frunzele
în calea unor pași pierduți
pe aleile iubirii și româniei
(așa cum vă spun)
ca într-o poveste punk cu adulți
care fac pogo în moshpit-ul legii
și sunt isterici pentru dreptate
lor cu mânie datorată de corb
(așa cum vă spun)
întind câte o aripă de plictiseală
ca un căscat de doamnă învechită
în părul grizonat al bărbaților
care cară lăzi cu griji și viori
pe aleea aievea plânsului meu
(așa cum vă spun)
întind câte o gheară de frică
cu durerea unui picior de sprijin
atins de ponderabilitatea personificării
și mă sperie pisicile și câinii speriați
de un corb buimac care-și amintește
(așa cum vă spun).