Se povestește aici de un poet limbut
Care, având probleme mari de scriitură,
Găsi așa cum se găsește, în zori,
Ascunse migălos în tastatură
Un milion de flori
Și un sărut.

Se lumină la față cât ai zice "biet"
Și se-mbătă-n mirosuri diafane,
Nu putea crede în florale conspirații
Înghesuite bine sub butoane,
Cauză crudă a proastei inspirații
De poet.

Îl încurcaseră la versuri florile ascunse,
Îi șchiopătase rima, îi evadase muza,
Nimic frumos nu-i mai ieșea din tastatură
Și doar ratarea absolută îi era scuza
De-a părăsi, distrus, o viață dură,
Și-atunci plânse.

Când lacrimi mari îi inundară chichineața
Și planul morții se ghicea de după plâns,
Găsi de ce-ul pentru care tastatura,
Cu milionul ei de flori ascuns,
Îi astupase, fără să anunțe, gura
Dar și viața.

Eroul negativ era-n vecini, o fată
Care se-ndrăgostise, rătăcită, de poet,
O blondă care suferea pe-ascuns de gelozie
Și îi stricase tastatura în secret
Ca el să nu mai poată scrie poezie
Niciodată.

Și ca să nu fie luată drept nebună
Plasase și-un sărut pe lângă flori,
Poetul îl recunoscu, că pe zbanghie
O sărutase cu nesaț și alte ori,
Și o iertă, iar de atunci scriu poezie
Împreună.