să te agăți de un gând ca de un colac de salvare
atunci când toate apele cresc și cerul
are culoarea înecului

să te agăți de proiecția eului
ce-ți întinde o mână
din dimensiunea iluziei veșnice

și să nu știi cine salvează pe cine

să fii omul păianjen agățat de razele soarelui
prinzând în culori rogvaiv
speranțele oamenilor
și lacrimile creatorului aflat
în stare de faliment
de la atâtea vieți neprofitabile

să nu-ți trezești păsările din tine
te vor lăsa fără anotimpuri
și inima ta va rămâne
doar un cuib părăsit

să fii un gardian al spiralei
din capcana viselor