echinocțiu și bronșită.
fluture de noapte pe fereastră -
n-a îmbătrânit, încă se luptă
cu lumina
ca în fiecare seară, în liceu
când m-anunța că-i timpul să beau ceai.
o fi tata, mamă? te-ntrebam.
uite mucegaiul verde viscolit
ce mi-amintea să te privesc cu căldură,
mamă.
pune pe masă fructele de plastic
cu aură sfântă de singurătate
și trecut comun cu voal de întuneric.
hai, așază-te pe pat, am găsit
și cârpa de bucătărie mângâiată
de pielea ta caldă
și ulei de rapiță.
sunt acasă.
ating oul de păianjen
de pe tăblia patului,
care a citit Kafka odată cu mine
în liceu.
ating crăpătură din perete
ce mă forța să visez a ceas rău
cum vă erupe tristețea din piept
când tu,
mamă
mă vei aștepta la capătul ei
cu plăcintă rece și încă ceva
pe care l-am căutat în toți
și l-am găsit doar în mirosul pernei tale,
acasă,
cuvânt sublim c-un singur punct,
mamă.