pădurea a tăcut, gândurile își pierde,
cad ca frunzele de vânturi smulse,
sufletul meu ar vrea să o dezmierde,
dar nu știu cum, mi-s ideile plânse.

doar brazii mai spun a vieții poveste,
cu cetini verzi și cununi de lumină,
se mai aude cântec mirean printre creste,
încă munții mai au privirea senină.

buna lună învesmântă cu maramă argintie,
ramuri triste de mesteceni rămase goale,
să nu își simtă pădurea inima pustie,
plângându-și podoaba cu doină de jale.

ca mâine fulgii iernii le vor pune salbă
și ie de lumină, mirobolantă, dalbă.