Întristată de moarte îmi este inima,
Iar cuvintele ajung de neînțeles la tine.
Din pasăre măiastră ai devenit o umbră,
Iar gândurile bâjbâie căutând a ta iubire,
Privesc în zare și încerc să nu-ți uit privirea.

Cu speranță și cu ochi blânzi le judecai pe toate.
Mă zbat să adorm, să te mai văd o dată,
Repetându-mi continuu al tău glas duios.
Cutremurat sunt și mă înec în gânduri.
Lacrimile deveniră nori pe cer,
Iar tu ca un soare ascuns stai în urma lor.