eu cunosc foarte bine că între mine și tine
și tot așa între mine și lume există un al doilea himen
pe care nu-l pot rupe
cu ce am între picioare nici cu degetul
nici cu nimic altceva care nu e la fel de solid
cum e cuvîntul scrîșnit în gură cum grîul
într-o moară fantastică mișcată nu de apă nu de vînt
ci de boală

boala pe care o întîlnești pretutindeni și pare atît de netratabilă
încît stai neputincios în fața ei ca sub cerul plin de stele
și oricît te-ai roti cu fața în sus oricît de repede și în orice direcție
nu poți face din semințele cerului făina liniștii înțelepciunii
și dragostei

degeaba ne legăm unul cu altul cu fire
la fel cum întra-ntîia umblam cu o fată pe stradă
legați cu o ață de degetul mic de parcă
nimic nu ne-ar fi putut despărți
și uite că adevărul acela era o mare minciună
și știm că pînă și gravitația poate fi învinsă
iar cele mai puternice și mai perene lumini se sting
la un moment dat

nu-ți face griji o să mușc himenul ăsta cu dinții
îl voi bombarda cu toate cuvintele pe care le știu
voi privi harta munților tăi interiori de parcă
mi-aș da ochii peste cap
să văd și eu ce se află cu adevărat
în mine