ai scos dintr-un corp pietros al unui adult uzat
un spirit de copil cu o fire beletristică
ce privea curios la tine
ca la o lună ce poartă straie de muză
ca la un meteor ce a străpuns pâna în suflet
de unde te-am luminat cu un laser
pâlpâind de iubire
cu baterii umede și seci
conectat la însuși spiritul
consumat

aseară mi-am pierdut lumina ochilor
și am crezut că am să o găsesc la tine
tu gravitai superb printre amintirile mele deochiate
croșetai în ochiuri largi cu fir din lună
momentul coliziunii dintre atmosferă și spațiul nocturn

în voalul nopții ți-am lăsat ca într-un sac dens de pânză
un nasture de ametist
un flaut de lut ce cânta doar cu note fisurate
și un text cusut pe-o foaie din mușama
tu ți-ai uitat deja colierul din nopți de elegie
înșirate pe-un fir de mătase
și mănușile din scoarță de stejar
le-ai uitat
fix lângă sacul dens de pânză
în care ți-am lăsat fix dragostea mea