ascult ascult ascult…
şi nu mă mai satur
închid ochii și retrăiesc
noaptea aia magică
când vacanţa părăsise satul
şi îndurerat târgovişteanul
un paganini numai scripcă
cânta cânta doar pentru noi
în apropiere lacul tăbăcarilor
prin luminoase unde
ne clipocea complice
de dragul nostru
până şi invidioasa mare
îşi estompa pornirile
ca o sfinţire a păcatului
de pe cer sfioasa lună
ne săgeta cu doruri
tăcută şi ea mamaia
şireată bătrânică
ce le ştia pe toate
ne acompania
la corzile iubirii
şi noi dansam dansam
doi pescăruși în furtună
ce reinventam zborul
stelele ochilor tăi
îmi incendiau adâncurile
de unde înspre tine itacă
ca un destin către soartă
besmetic înota ulise

era pace în jur
dar în inimi tornadă
ce nebunie ce nebunie
septembrie emoție toamnă
amurg… şi numai noi
infinit de tineri
respiram nemărginirea
şi ne pavam pe suflet
cu florile de pe iia ta
ca pe o nemurire
aleia amăgirii
lumea dispăruse
planeta cu-n ochi deschis
se prefăcea că doarme
şi noi dansam dansam…

mă mai ard şi-acuma ochii tăi
rug pe care-mi ispăşesc vina
de-a nu fi înţeles
cât îmi erai de unică
şi-în loc să-mi vâr în traistă
nepreţuitul dar zeiesc
te-am uitat să mă aştepţi
în corabia speranţei penelopă
pe ţărmul pustiit al iubirii
cu tălpile-însângerate de scoici
scrutez depărtările
prea înalte sunt valurile
o mai veni oare septembrie