N-are nume secta mea,
cum niciunul dintre noi.
Ne poți recunoaște
după lipsa inimilor.
Îți pui urechea
Pe pieptul rece și auzi vag
un foșnet de frunze uscate.
Știam că va veni această cumplită zi.
A recunoașterii.
Uneori o floare atât de albastră
poate să facă mai multe primăveri.
Alteori ajungem să fim făcuți una cu pământul
pentru adevăr.
N-are nume decât cel ce este.
N-are timp decât cel ce este.
Noi ne vom rătăci întotdeauna
pe străzi știute.
Stima de sine este haina
care nu iese la Curățătorie.
Mi-ai spus odată,
pantoful roade ca să-ți amintești de libertate.
Neștiind că desculț doare mai mult.
Neștiind că visul neîmplinit orbește
ca lumina soarelui
după o adolescență petrecută-n celulă.
Inimile nu sunt costuri.
La pierderi trecem timpul pe care-l primim.
pentru a nu înțelege aceasta.