dintre toate
- cel puțin așa cred -
sunt ca mersul pe jos
mă deșir cum pasul pe unde viața colindă
printre pietre și fum
printre arbori și nori
printre răsărituri și apusuri
prinse de geana unui cer
ce nu poate niciodată
să stea în genunchi
astfel încât să fie atins

am lăsat trenurile
fiecare în gările lor
în fond este și asta o alegere
mi se pare straniu să treci
urlând de singurătate
și să ții închise toate sunetele
tu
care lași păsările
să-mi zgârie cerul în fiecare dimineață

undeva tăcerea își face de cap
e un motiv solid
să ridic privirea
până la urmă
și mersul pe jos
are
visele lui