Lăsați-mi necuprinsul să mă îmbrățișeze
Spre a simți că sunt în viața asta liber!

Este aceeași rugăminte a celui dintâi om
Care și-a pierdut golul în care să se uite.

Este visarea din care creația se-întinde
Prin sine înainte de a fi rostit cuvinte.

E cea dintâi iertare pe care a cerut-o
Creatul care pe sine în sine s-a pierdut.

E fundamentul firii din care își răsare
Dimensiuni de soare tăcutul nemuririi.

Un dincolo prin care se înrădăcinează
Ceruri de necuprinse înflorituri de rază.

Un liber aruncat care nu i-ar păsa
De tot ceea ce sunt, de tot ceea ce ești,
De tot ce va rămâne asemenea nouă
Din noi pentru noi încă o dată.