Corp de bob de rouă stearpă
Crește-n mine ca-într-o harpă
Ciupitura ce vibrând
Naște sunetul plăpând.

Amintirea razei care
Moare răsărind din soare
Umezind făptura crudă
Ce așteaptă să pătrundă
Coborând din înălțare
Ridicarea ce o doare.

Și astfel clipind devine
Bobul rouă din streine
Drumuri goale care sapă
Prin vederi căderi de apă.

Numai pântecele doare
Când se umple de sudoare
Ca un pepene de sticlă
Care nu își mai ridică
Coada cu care își leagă
Ombilicul de desagă.

Naște-mă și iar mă lasă
Bob de rouă viu pe casă
Lângă coș să îmi lipesc
Nesfârșitul meu ceresc.

Ca apoi din stearpa zi
Să-mi ridic, fie ce-o fi,
Strălucind ca pe-o tipsie
Capul anemic din glie.

Bob de rouă sterp și gol
Mă adun pe cheia sol
Și vibrând pe corzi de harpă
Desenez inimii hartă
Să își afle ca și mine
Strălucirea-n risipire.