de fapt, când ții fereastra deschisă și aștepți
vântul cu aromă de nuci să te răcorească
tot cerul cu stele și comete ar dori
acolo să se rostogolească.

să se joace privindu-și sinele în constelații,
în stelele căzătoare ca și cum alunecă Luna
cu tot universul în adânciri siderale.

este despre acel atunci în care
prin fereastra deschisă tot ce îți doreai
părea că numai ție ți se întâmplă fiind pe cale.

astfel, de ce ai fi deschis fereastra
aceea împodobită cu ghivece pline de flori?

fiindcă știi că în ferestre cineva așteaptă
să își umple universul risipind pletele
cometelor ce în chip de iubite
umplu povestea privirii...

nimănui, niciodată și nici uneori
aroma cu care vântul umple văzduhul
de sub nucul căruia îi cresc prin ramuri
ferestre la întâmplare nu va recunoaște
cum în întinderea lui deschis așteaptă
ca tu să umpli cu nuanțe cerul
care în sine își dorește
să reinvestească.