pe răni târâş mă venerez în noapte
la căpătâi cu taina-n umbre fiartă
e ceru-n stele-a haosului hartă
în jos grădini în frumuseţe-s coapte.

în adularea plăgii zei mă ceartă
geloşi că nu le dau pe-altare şoapte
că neofranda mea din ei un rapt e
şi timp le nasc veciei, cupa-i spartă.

prin ciob pocalul îşi prelinge vreme
şi clipa nu mai au de nemurit,
enigma încă puroiază, geme.

mă-nchin la propriul sine-n vals de rit
Olimpului ivindu-i anateme,
pitesc în mine sacru-mi cucerit.