vrei nu vrei
cum stai pe terasă și-ți bei cafeaua
liniștit
cu gîndurile tale
vine lîngă tine poetul cetății
își trage un scaun și îți mărturisește
știi, eu de cîte ori termin de scris o poezie
am un orgasm mental
așa cum are un matematician care a rezolvat
o ecuație imposibilă
sau ca alexandru după ce a tăiat nodul gordian
ca picasso după ce a pictat guernica
sau mai degrabă ca mishima adolescent
care ejacula privind tabloul
cu sfîntul sebastian străpuns de săgeți
aha, pricep, i-am răspuns eu
așa se explică de ce te masturbezi în texte
el m-a privit atent și mi-a zis
cred că între noi ar putea exista o simbioză pragmatică
dar tu n-o vei înțelege niciodată
pentru că nu ai fire poetică