singurătatea mea cerșește
la colțul unei străzi
din orașul în care
nu mă cunoaște nimeni
și- i normal să fie așa
din moment
ce sunt un străin
într- un oraș străin

în urma mea
cresc umbrele haotic
ca în urma unor pași
lăsați de izbeliște
strada miroase a tristețe și lacrimi
doar singurătatea mă ia de braț
și trecem printre oameni
fără să fim luați în seamă
din când în când
mă apucă o tristețe
și sfredelește adânc în mine
ca și cariile într-un lemn uscat
nu- i bai zic
va mai trece o zi...