din spatele căruței priveşti
cum drumul izvoăreşte pe sub tălpile tale
şi cum ţărâna se-nalţă ca un roi de zburătoare
fâşii din tine arunci
să rămână semn legat de capătul unei lumi
despre care ştii că nu va mai fi
prinzi în palmă un nor rătăcit de turmă
ÅŸi-l aÅŸezi peste soare
un fel de umbrar sub care
închizi ochii şi cuprinzi
prima clipă şi pe cea din urmă
minune cântată în scârţâitul roţilor de car
ÅŸi-a pietrelor trosneli ÅŸoptite
de arse buze nevorbite

în spatele căruţei eşti cel
care şi-a dezlegat căluţul de lemn
din ultimul său carusel