În ochii tăi ecouri de războaie dorm,
Iar pe obrajii tăi curg râuri de durere
Ale celor ce te-au iubit în tăcere.
Soldați căzuți pe frontul muzei lor.

Căci ce e moartea dacă nu e demnă
În scop, în fapt și în deplinătate.
O simplă a vieții nedorită parte,
Un ciclu îngropat în propria furtună.

Murind sub un albastru cer de sticlă
În mângâierea soarelui de iarnă
O prea frumoasă iubire se sfarmă
Purtând pe palme, fără viață, o clipă.