De spini îți e coroana, Hristoase, om cât fi-vei
Și până arunca-vei de carne haină-n Cer
Pe Tată-n tine-avându-l destinatar misivei
Singurătății tale de pe-un Pământ de ger.
Și stelele sunt cuie bătute-n a ta Cruce
Eu, în odaia stearpă, poveți de tine isc
Și-o pasăre divină ei zborul îmi aduce
În plin potop de oameni mlădiță-având în plisc.
Va fi și Învierea, de după-acele patimi
Crescute-n van pe șira spinării de divin
Că tu, feeric Criste, în ele nu te clatini
Nici îmbătat de asprul al existenței vin.
Cunosc și-n moștenire de zumzete femeia
Și sfinții dorm în ziduri, împricinați și-aceia.