Dacă vreodată vei ajunge la capătul drumului,
vei da de o casă albă, cu ferestre curate
în care se leagănă trandafirii și crinii.
Mulți ani, am mers, prietene,
am mers în lung și în lat cu inima neîmpăcată.
Ai fost propriul dușman, neîmblânzit
când îți priveai mâinile și picioarele.
Cum am reușit să ne afundăm,
cum am reușit să răzbim în lumină – nu știm.

Dar uite: fiul se luptă cu balaurul și îl învinge;
și pun de un city break pentru noi prietenii.
Prințesa colindă peste mări și țări
și trimite selfie-uri cu Muma-Pădurii,
de pe canapeaua terapeutică!
Și cea binecuvântată îți ține inima în palmă.
Așa cum ai visat-o, a fost adormită și trezită,
și te privește cu liniștea unui lan de grâu
care așteaptă secerișul.

Dacă vreodată vei simți că nu vei ajunge nicicând,
ai răbdare, fiule:
să redevii om înseamnă să ți se vadă
pe sub piele Calea Lactee,
să fii trecut prin urechile acului
și tu să mulțumești pentru toate,
care au fost, care sunt
și carele vor veni în curând,
amin!