„atențiune poem!” – zic
„aveam o iubită —
și ziceam că n-o merit
acum n-o mai am
deci s-a rezolvat”

muzica mă împungea în tâmple ca o andrea
și-n pauzele de ob-la-di ob-la-da
cineva a întrebat pe altcineva:
„n-a mai zis asta de o mie de ori?”

m-a făcut curios
dar n-am prins încheierea

„portofelul, dragii mei dromaderi”, am declarat
ridicându-mă cu un aer emfatic și gratuit
„se găsește în buzunarul din dreapta”

și, într-adevăr, acolo era
(ceea ce, în ciuda intenției,
m-a făcut să mă simt suspect de previzibil)

apoi
am dansat —
cu balans stânga-dreapta
falsând răgușit: Desmond takes a trolley
to the jeweller’s store
și mimând o ușoară indiferență (a)ritmică

am plătit toată nota
utilizând exclusiv cash
— subliniere pentru anacronismul acestui gest,
care sigur va fi studiat de viitorii antropologi

și am ieșit cu un aer de „gata
destul!”

uberul m-a dus pe ocolite, dar fix
la etajul opt
unde tu mă așteptai
cu dragostea cățărată
pe cele mai înalte culmi
paroxistice!

ți-am zis: „te iubesc”
apoi, după ce am respirat
întreaga istorie a eșecurilor noastre comune,
am corectat:
„adică… te respect.”

semn că nu voiam să te mint
dar nici nu reușeam să fiu cu totul sincer

tu mi-ai răspuns — calmă —
„hai sictir”
cu un ton natural,
poate ușor cosmetic
dar fără tril
și fără cortină.