Nu stărui să-mi dezmorțești iertarea,
A împietrit. Doar frigul îi e frate
Și dragostea schiloadă nu mai poate
Pe soclu să-ți ridice sărutarea.

Îngrop în cord simțiri decapitate
De ghilotina ochilor ce zarea
Mi-au condamnat-o. Am pierdut cărarea
Spre raiul tău de falsă zeitate.

Și-a-nfipt în mine iadul rădăcina,
Azi, suflul buhăit n-are scăpare,
Mi-ai azvârlit nădejdea în vâltoare,
Și ai privit-o cum se-neacă, moare...

Să nu împarți cu nimeni alta vina,
Doar tu, zâmbind, mi-ai amputat lumina!

19 noiembrie 2021, revizuit 31 mai 2022, rerevizuit 10 iulie 2023