De unde crește în noi carnea în care trăim?
Și cerului de unde îi crește universul ce îl privim?
În ce fel aparținem celuia care suntem și la fel
În ce fel rămânem când nu mai devenim?

De unde crește golul în care ne adâncim
Și adâncul lui cum crește în noi când în el
Din noi, ca pe un alt adânc dinainte de a fi
În carnea în care creștem, în noi putrezim?

Și toate întinderile încarnate în trecere
Cum ni se desfac din îndepărtări în care,
Trupul, ca un interior din pântec de mare,
Se preface în val și umblă din zare în zare
Până ce pe plaje se așterne ca o înserare
Cu toată îndepărtarea ce a adunat-o
Înălțându-se și coborând cum
Privirea ce privind dispare?