Zâmbetul meu e o busolă,
după care te ghidezi în iubire,
ca și cum nordul ar fi un dor,
iar sudul - o promisiune nerostită.

Pe harta inimii tale
nu există granițe,
doar valuri care se izbesc
de țărmul privirii mele,
căutând mereu limanul liniștit.

Când pașii tăi rătăcesc
prin lumea de tăcere,
zâmbetul meu devine lumină,
un semn scrijelit pe cer
de îngerii care nu dorm.

Și-atunci, între noi,
se întinde o cale tăcută,
unde iubirea nu rostește întrebări,
ci doar răspunsuri scrise
cu litere de foc, în eter.

Iar tu,
te lași purtată de această busolă,
fără teamă, fără ezitare,
ca și cum întreg universul
ar încăpea într-un singur zâmbet -
al meu.

Zâmbetul meu dereglează, delicat,
busola tăinuită a inimii tale,
și o face să uite nordul,
rătăcind printre curenți de dor.