moartea a rămas șomeră.
stă cu un coif de hârtie pe cap,
numără suflete.
în jurul ei un câmp de oameni
înfipți cu capul în pământ.

păsări cu aripi de lemn se înalță spre cer
pe catalige.
un cal își înghite iar stăpânul.
iată, s-a sinucis și ultimul copac!
apa ii strânge măruntaiele si cenușa din urmă...

un câine se dezbracă de carne.
s-a săturat să nu fie om...
cocoșul rostește „Tatăl nostru”
pe gardul din oase,
iar eu, eu mă despic în jumate
căutând un rest de credință.

prea târziu...
pământul se sfărâmă și cade în cer.
să-i fie țărâna ușoară...