Ziua aceea... ce dezordine... ce dezordine halucinantă
M-am lovit iar de nori și m-am pierdut
Ce mizerie... ziua aceea când sunt un nimic
Și mă doare,și sunt infinit de mic
Și mă agit, și mă lovesc, și mă zdruncin.
M-am așezat lângă mine și m-am împărțit la doi
Și iarăși am fost un întreg.
Sunt doar fum și termin cu mine.
Ziua aceea am căutat umbre cunoscute
Dar sunt alte umbre și e ora în care mi-e dor de tine
E ora când nu vreau să mai scriu despre tine,
Ar trebui să scriu despre altceva dar e tot ce pot
Să exprim.
E greu și trebuie să fie așa pentru că
Tinerețea noastră are aripi de plumb...
Și iată mirajul după care am alergat,
Iată castelul fermecat pe care l-am cântat!
E doar din cărți de joc !
Și cărțile sunt acum la pământ...
De ce natura are toate îndrăznelile?
Și de ce numai noi suntem convenționali și lași?
De ce surâsul tău uneori are ceva amar ,ceva greu,
Și e apocaliptic atunci când se stinge în colțul gurii?
Ce dureros te doresc!!! Ce singură sunt!
Absenții sunt întotdeauna vinovați...