știm cu toți că la apus
soarele se lasă dus
spre iatacul de odihnă
de sub orizontul tindă

pătruns de noaptea grea de stele
un gând ascuns mă macină
și-aș vrea să aflu câte cele
de somnu-i nu-i cu pricină

pe ce-o dormi ? m-am întrebat
pe iarbă nu, căci e păcat
nu cred că vrea s-o ofilească
și-apoi pe zi s-o pârjolească

bun, asta-i vara, însă-n iarnă ?
cred că nu doarme în zăpadă
căci ar topi-o, iară zarvă
de s-ar isca ar fi prea gravă

sau doarme-n mare presupun,
ori pe vre-o stâncă părăsită.
dar nu se poate, nu-i nebun !
de valuri n-ațipești o clipă.

și atunci cum ? când se-odihnește ?
sau unde doarme dragul soare ?
căci ziua știm că strălucește
iar seara iar coboară-n zare...