Erai într-o vreme o frumoasă copilă
Cu zâmbetul viu și trupul curat
Acum te privesc dintr-o vreme ostilă
A trecut timpul și e tot mai uscat.

Cândva te-alergam de sub raze fugare
Tu râdeai și aveai râsul bogat
Acum stai și nu râzi și îmi spui că te doare
Că ceasul bătrân încă nu ți-a sunat.

Erai dintre toate cea mai frumoasă
Erai viață și zbor necumpătat
Astăzi nu mai ești la fel de spumoasă
Dar vei fi visul meu neîncetat.

Ne-a topit împreună vremea păgână
Ne strigă pământul și ne-așteaptă sărat
Ia-mă de mâna bolnavă, bătrână,
Și-arată-mi chipul de decenii săpat.

Întreabă-mă iar dacă mai îmi ești dragă
S-aduc înapoi sărutul uitat
Nu mai pune un șal pe spinarea beteagă
Ci zâmbește ca-tunci, înflăcărat.

Acum nu mai e de mult dimineață
Cineva timpul parcă ni l-a furat
Te văd tot mai des dintr-o galbenă ceață
La ce Porți și când o s-ajung ca să bat?

Ai fost dorul nebun al unei clipe de soare,
Ești sufletul meu și tot ce-am visat
Fără tine eu sunt lipsit de culoare,
Un deșert de durere, un drumeț însetat.

Nu plânge, bătrâno, te dor ochii și-așa
Ci ia-mă de brațul răcit și uscat
Tu ai fost și vei fi totdeauna a mea
Chiar și-n amurgul ce ne-a-nveșmântat.