poți să mă privești în oglindă
iubește-mă acolo, strânge-mă, adună-mă
mă las greu, după moarte
aproape că-mi poți număra amintirile

poate reușești să aduni două părți despărțite
lângă oasele mele care stau din nou în picioare
acum am aflat, oglinda
e foarte aproape de mormântul unui om

din nou imaginea începe să tremure
începe o poveste cu cioburi
apar visele, unul după altul ca unul singur
eu, rup încet, încet câte o viață

cercuri, cercuri sunt toate

și sufletul meu care îți spune noapte bună
dar nimeni nu știe că
am făcut din asta o obsesie
un fel de dialog nocturn
ca de la poet la poet